- Details
-
Category: Blog
-
Published: 27 June 2014
La cursurile noastre de invatat mersul pe bicicleta si la atelierele de manevrabilitate – de fapt la cam toate intalnirile pe care le avem cu parintii, am fost intrebati dese ori despre cum pot cumpara cea mai potrivita bicicleta pentru cei mici.
Diana a condensat toate sfaturile noastre intr-un articol pe care va invitam sa il cititi! Speram sa va fie de folos!
Tatăl meu când eram mai mică mi-a cumpărat o bicicletă mai mare decât mine, de pe care nu mă puteam da jos fără ajutor şi a carei şa tot cădea pentru că nu era montată cum trebuie.
Rezultatul a fost că am început să plâng, refuzând să mai merg pe bicicletă vreodată. Abia acum, după 12 ani, m-am urcat din nou pe bicicletă, dorindu-mi să învăţ să dau la pedale (noroc de cursurile de la ProBikeAddiction găsite pe internet!).
Pentru a evita astfel de neplăceri în cazul copiilor voştri, este bine sa luăm lucrurile pe rând.
Pentru adulţi, totul se rezumă la următoarele întrebări:
• Unde ai de gând să o foloseşti?
• În ce preţ vrei să te încadrezi?
• Ce înălţime ai?
Pentru copii, insa, modificăm un pic repertoarul de întrebări:
1. Ce vârstă are copilul tău?
Dacă e micuţ, (2-4 ani), va avea nevoie fie de o bicicleta fara pedale – avantaj ca invata din start echilibrul, fie de roţi ajutătoare – avantaj ca nu ai prea multa bataie de cap. Copilul se va descurca sa pedaleze intocmai ca pe o tricicleta - bicicleta tebuie sa fie destul de mică încât să ajungă la pedale, dar destul de mare încât, pe măsură ce creşte, să nu trebuiască schimbată la fiecare 6 luni.
2. Ce înălţime are?
Odată ce copilul stă pe şa, trebuie să ajungă cu picioarele pe sol, în caz că se dezechilibrează sau are nevoie să se oprească, fără să aibă probleme cu tija cadrului.
În acelaşi timp, trebuie să ajungă la ghidon fără să se întindă sau să stea cocoşat, iar când merge să poată da din picioare la pedale cu uşurinţă (să nu-i ajungă picioarele la bărbie, cum s-ar spune).
3. În ce preţ vrei să te încadrezi?
Preţul poate varia, în funcţie de mărimea bicicletei, de calitatea materialelor folosite etc.
Aici e important să ţii minte că cel mic va mai avea nevoie şi de cască. De asemenea, echipamentul de protectie poate fi completat de genunchiere, cotiere, poate chiar şi mănuşi. Asadar, cheltuiala nu se rezumă doar la bicicleta în sine!
Preţul variază şi în funcţie de locul de unde o cumperi.
4. De unde vrei să cumperi bicicleta?
Bicicletele din supermarket ar putea fi o alegere, însă calitatea si siguranţa pe care le ofera sunt direct proportionale cu pretul.
Magazinele de pe internet au dezavantajul ca nu iti ofera varianta de testare, deci nu te poţi asigura ca va fi confortabilă pentru copil. Cateva trucuri sunt, iar acestea ti le poate explica un specialist. Pentru consultanta poti apela la un mecanic cu experienta - noi il recomandam pe Cristi de la ProBikeAddiction.
Magazinele de articole sportive sunt locul ideal de unde ai putea achizitiona o bicicleta. Avantajul este ca cel mic poate testa mai multe modele, ajungând acasă cu varianta cea mai bună pentru el.
5. Cum şi unde ai de gând să transporţi bicicleta?
Dacă destinaţia bicicletei este mersul prin faţa blocului, atunci mărimea nu este o problemă. Însă cum ştim cu toţii, odată ce copilul se îndrăgosteşte de mers pe bicicletă, va dori sameargă cu ea peste tot.
Unul dintre micile trucuri este acela de a achizitiona o bicicleta cu roata din fata usor de detasat. Sunt sisteme quick-release care nu dau deloc batai de cap nici la demontat, nici la montat, astfel incat sa poti depozita mai usor bicicleta in portbagaj.Din pacate nu poate fi vorba despre mers impreuna pe bicicleta cu copiii decat in locuri special amenajate si cum infrastructura lasa mult de dorit...
ProBikeAddiction incearca insa sa compenseze lipsurile infrastructurii cu ture de cicloturism ghidate pentru familii. Cu bicicletele nou achizitionate puteti participala ce le 2 ture care se familiilor cu copii ce adora sa pedaleze impreuna: pentru copiii de toate varstele, invitatia o adresam in gradina cu minuni a domnului Mihaita, duminica, 9 august 2015 - o plimbare in comuna Prisacani spre o gradina de legume impresionananta aflata pe malul Prutului. Detalii si fotografii despre cum a fost anul trecut, gasiti AICI.
Pentru copiii ceva mai marisori, de peste 10 ani si pentru adulti, tura de cicloturism de duminica, 16 august 2015 - Masa traditionala in Tara de dincolo de negura. Aceasta este o tura de poveste, despre Poiana cu Cetate, satul care are in jurul sau locuri mitice incarcate de legenda. Plimbarea pe bicicleta pe care v-o propunem traverseaza una dintre cele mai vechi paduri ale Moldovei - Codrii Borosestilor si face oprire in cea mai mare poiana a Rezervatiei Barnova-Repedea. Detalii si fotografii, gasiti AICI. Va asteptam cu drag!
- Details
-
Hits: 5618