Ionut face recenzia unei carti impresionante si realiste - The Secret Race: Inside the Hidden World of the Tour de France: Doping, Cover-ups, and Winning at All Costs, scrisă de Tyler Hamilton împreună cu Daniel Coyle. Va recomandam sa cititi recenzia si cartea . Liber la comentarii!

””I’ve always said you could have hooked us up to the best lie detectors on the planet and asked us if we were cheating, and we’d have passed.” ( The Secret Race, Tyler Hamilton & Daniel Coyle, p. 126)

În 1999, Tyler Hamilton era unul dintre componenții de bază ai echipei americane de ciclism U.S. Postal. Lider nici nu prea avea cum să fie, de vreme ce Lance Armstrong revenise în ciclism cu gânduri și cu ambiții mari, odată scăpat de cancer. Tyler avea însă calități perfecte pentru a îndeplini funcția de prim locotenent: era bun pe munte, era bun la contratimp și, după cum știm deja, avea o dispoziție specială de a trage de sine până la ultimul nivel de suferință. În ochii celor care conduceau U.S. Postal (în special ai team-managerului Johan Bruyneel), valoarea lui Hamilton îl transfera automat în grupa fruntașă a echipei, alături de Lance, de Kevin Livingston și de George Hincapie. Pe lângă ceea ce îi făcea cicliști de top, grupul fruntaș mai avea parte de ceva; grupul fruntaș avea parte de EPO.

După ”afacerea Festina”, de cu-n an în urmă, lucrurile se schimbaseră și nu prea în ciclism. Sigura diferență, după unii, era aceea că cicliștii erau nevoiți să-și procure singuri substanțele dopante; chestiune de altfel nu foarte greu de realizat (existau clinici și farmacii). Problema o constituia felul în care îți administrai aceste substanțe, în speță EPO și cortizon, în timpul marilor tururi cicliste. Din nou, bătălia se dădea nu atât direct pe sosea, ci la nivelul gradului de organizare al fiecărei echipe. U.S. Postal avea ca atuuri în această bătălie doi factori decisivi: doctorul Michele Ferrari (despre care am mai amintit) și cel denumit Motoman – un amic de-al lui Lance, care, cu ajutorul unei motociclete, al unui telefon mobil și al unui termos plin cu doze EPO, ținea trena caravanei Turului Franței, făcându-și loc prin trafic și prin mulțime pentru a-i aproviziona pe cei amintiți, mai ales înainte și după etapele importante.

Turul Franței din 1999 a fost unul neobișnuit, atât datorită numelui câștigătorului competiției, cât și datorită numeroaselor întâmplări din timpul și dinaintea competiției. Lance Armstrong câștigă primul său Tur al Franței ajutat de o serie conjuncturală favorabilă: Federația Franceză devenise foarte strictă cu proprii cicliști astfel încât acestora le era practic imposibil să se dopeze; în luna iunie a acelui an, Marco Pantani (ciclistul de care Lance se temea cel mai mult) fusese suspendat fiindcă numărul său de hematocrit depășise limita admisă de 50; Riis și Ullrich, liderii Telekom suferă accidente în timpul Turului Elveției, fapt care îi va ține departe de Turul Franței din acel an. Alex Zülle, Richard Virenque, Fernando Escartin sau Ivan Gotti deveneau astfel principalii rivali ai lui Armstrong, el însuși aflat abia pe lista lărgită a posibililor favoriți la câștigarea Turului din acel an. Apoi, din categoria ”norocul proverbial al lui Armstrong”, Hamilton amintește o întâmplare care avusese loc înaintea etapei prolog a cursei, o întâmplare care putea foarte bine să-l scoată pe Lance din competiție fără să fi dat măcat o pedală în acel Tur. Echipierii U.S. Postal ies pe șosea pentru un ultim antrenament pe traseul primei etape. Armstrong încerca să vadă dacă ar putea ataca ultima cățărare într-o treaptă superioară de viteză. Cu privirea pe lanț, Armstrong nu observă o mașină Telekom ce tocmai intrase pe șosea. Un strigât al lui Hincapie și Lance evită în ultimul moment o ciocnire care putea să-i fie fatală. Cade totuși, lovindu-se de oglinda retrovizoare a mașinii, însă nu pățește nimic.

A doua zi, Armstrong câștigă prologul. Peste alte două zile, pe o vreme ploiasă și pe un traseu îngust, Armstrong reușește să evite o căzătură în lanț a plutonului, căzătură pe care Zülle și Gotti nu o pot însă evita. Prevăzător, Lance și ai săi se aflau în grupul fruntaș, astfel încât, la finalul zilei, americanul căpătase un avans consistent față de mai toți rivalii săi. Mai rămăsese o singură dilemă: este sau nu Lance în stare să se țină pe munte de cicliștii specialiști pe cățărare? Ei bine…nu numai că a fost în stare să se țină de ei, dar în etapa decisivă, cu Télégraphe și Galibier pe traseu și cu finish pe Sestriere, Armstrong îi atacă pe toți, accelerând incredibil cadența pedalajului. Lance câștigă etapa și drumul spre primul său Tur al Franței se deschide larg și decisiv. După cum era de așteptat, numeroase dubii asupra ispravei lui Armstrong încep să apară; în special în presa franceză. Lance, la fel ca și în cursă, alege să contra-atace, refuzând atitudinea defensivă și mutând practic interesul presei de pe problema de fond (dopajul), pe cea de formă (atitudinea sa agresivă și hotărâtă, una fără compromisuri). Armstrong are câștig de cauză; lumea își dorește un ciclism curat, sau cel puțin, își dorește să creadă că sportul devenise mult mai curat. În fapt, Armstrong chiar este depistat pozitiv la unul dintre controalele de după Prolog. Lumea nu este însă pregătită de un nou scandal de dopaj; lumea și UCI doresc să asiste cu seninătate la un deja supranumit ”Tur al renașterii”, un tur câștigat de un tip venit de nicăieri, abia scăpat de lupta contra cancerului, un tip care, cu siguranță trebuie să fie curat! Uneori, poveștile bat fără drept de apel realitatea; și astfel Lance triumfă în Turul Franței din 1999, primul său tur din șirul ce avea să urmeze.

În pofida succesului, existau totuși o mulțime de elemente ”norocoase”, de conjunctură, care făcuseră această victorie posibilă. Iar Armstrong nu era un tip care să lase la voia întâmplării și a hazardului nici măcar victoria. Pentru anii ce urmau să vină, lucrurile trebuiau controlate printr-un sistem bine pus la punct. Pantani și Ullrich aveau să revină în cursă, echipele rivale urmau să-și adapteze stategiile raportându-se și la noua mare forță ciclistă.  ”Mașinăria” trebuia construită și pusă în funcțiune în așa fel încât nimeni să nu mai fie surprins, mirat și contrariat de victoriile americane ce aveau să urmeze.

Atacul decisiv și surprinzător al lui Lance pe Sestriere și un scurt material despre acea etapă și despre turul din 1999.

Primele trei părți ale recenziei le găsiți aici: I - intrand in joc, II - apartinand de pluton, III - Introducere in dopaj, IV - Lance.

Tweet

• < Prev
• Next >