probikeaddiction cursuri de invatat mersul pe bicicleta iasi


De cand a fost lansata public propunerea privind Legea Bicicletei si pana in prezent, 50 de organizatii nonguvernamentale (incluzand initiatorii) si (in noiembrie 2016) 14 candidati la alegerile parlamentare si-au exprimat public sustinerea. Dintre acesti candidati, 8 erau pe listele ieseneAstazi, 22 septembrie 2017, a fost transmis un comunicat de presa multipartinic al parlamentarilor ce sustin acest demers - printre ei deputatii Cosette Chichirau (USR) si Marius Bodea (PNL) si senatorul Dan Lungu (USR). ProBikeAddiction prin Ioana Amariutei Popa, vicepresedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania a sprijinit activ realizarea acestui demers. Redam mai jos comunicatul de presa oficial lansat astazi.

COMUNICAT DE PRESA IMPORTANT

Vineri 22 septembrie 2017 a fost lansata, cu ocazia Zilei Europene Fara Masini, initiativa parlamentara multipartinica "LEGEA BICICLETEI", la care participa deputati din majoritatea partidelor politice parlamentare, care au acceptat propunerea facuta in  toamna anului trecut de grupul de ONG-uri care au lansat ideea acestei legi si carora li s-au alaturat alte zeci de organizatii ale societatii civile.

probikeaddiction legea bicicletei primaria iasi

biciclistii ieseni in Sala Mare a Primariei Iasi

ONG-urile de biciclisti vor colabora cu deputatii si senatorii ce se vor implica in concret in redactarea proiectului de lege si vor promova si urmari si sprijini apoi sustinerea si adoptarea acestei initiative legislative in comisii si apoi in plenul camerelor Parlamentului si promulgarea ei de catre Presedinte. Speranta este ca proiectul va putea fi redactat si depus pana la finalul primei sesiuni parlamentare din 2018 si sa fie adoptat si sa intre in vigoare inainte de sfarsitul actualei legislaturi parlamentare.

Legea Bicicletei va stabili principii si va contine masuri adecvate de promovare a utilizarii bicicletei in scop utilitar, recreativ, turistic si sportiv, pe mai multe planuri, in principal legislativ si institutional, intr-un mod coerent si integrat, pentru ca abordarea cu pasi mici si disparati de pana acum s-a dovedit ineficienta. Ea va asana multiplele neajunsuri ale cadrului normativ actual, ca parte a efortului legislativ de incurajare a unei mobilitati durabile, a unui sistem de transport mai putin poluant si a unui stil de viata mai sanatos si modern in Romania, in concordanta cu bunele practici si tendintele la nivel european.  

Conceptul a fost lansat public in 28.11.2016 de un grup de initiativa ONG, alcatuit din sase  organizatii ale biciclistilor, care au obtinut apoi sprijinul altor peste 40 de organizatii neguvernamentale si au adresat un apel viitorilor parlamentari, de a sprijini si a se implica in adoptarea acestei legi, conturandu-se deja, inainte si dupa alegerile parlamentare din decembrie 2016, un nucleu multipartinic de initiativa parlamentara, care va colabora cu acest grup ONG, punandu-se bazele concrete ale acestei cooperari pentru redactarea proiectului legislativ, care, odata maturat, va fi depus la Parlament si isi va urma etapele de consultare publica si procedurile parlamentare de dezbatere si adoptare.

Reamintim ca, in concret, potrivit viitoarei legi, promovarea utilizarii bicicletei va fi declarata obiectiv de interes public si se vor aduce modificari legislatiei rutiere, urbanistice, fiscale si din alte cateva domenii. Propunerea de act normativ va prevedea si adoptarea unei strategii nationale si a unui masterplan in acest sens. Vor fi create elemente institutionale la nivelul autoritatilor centrale si locale care sa permita coordonarea intre autoritati si adecvata interfata cu comunitatea, atat in elaborarea masurilor cat si in punerea lor in practica.

Proiectul nu va inlocui actualele initiative legislative probiciclistice aflate in diverse faze ale procedurilor parlamentare, ci le va corela si va oferi verigile lipsa, pentru a se ajunge la un cadru normativ coerent favorabil dezvoltarii circulatiei pe doua roti in scop utilitar, turistic, sportiv si recreativ. Actualele proiecte punctuale vor fi sprijinite deoarece au un rol important de deschizatoare de drum si de constientizare a importantei bicicletei si ca obiect al preocuparilor legislative in cadrul mai larg al promovarii dezvoltarii durabile.

Initiativa "Legea Bicicletei" a fost lansata de Federatia Biciclistilor din Romania (FBR), Asociatia Hai cu Bicla (HcB), Asociatia Green Revolution (AGR), Asociatia Adevaratii Veloprieteni (AVR), Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si Clubul Sportiv Nomad Multisport, cooperand in cadrul Grupului de Lucru "Biciclisti" (GLB).

Multumirile ONG-urilor din GLB se adreseaza si personal semnatarilor comunicatului parlamentar comun lansat tot astazi - deputatii Tudor Pop (USR), Carmen Mihalcescu (PSD), Adriana Saftoiu (PNL), Valeriu Steriu (PMP) si Attila Korodi (UDMR), dar si celorlalti parlamentari care si-au declarat sprijinul inca din postura de candidat la alegerile din decembrie 2016 - actualii deputatii Adrian Dohotaru si Cosette Chichirau (USR) si Marius Bodea (PNL) si senatorii Dan Lungu si Allen Coliban (USR). Dorinta ONG-urilor este ca un numar cat mai mare de parlamentari din tot spectul politic sa isi declare sprijinul pentru ideea adoptarii unei asemenea legi, o invitatie in acest sens fiind dealtfel lansata si de semnatarii comunicatului parlamentar.  

Membrii GLB si celalate ONG sustinatoare ale initiativei ”Legea Bicicletei” asteapta in continuare ca si alte organizatii ale biciclistilor, ONG-uri de mediu, operatori economici in domeniul biciclistic si alte entitati sa isi declare sprijinul pentru aceasta initiativa comuna si sa se implice in promovarea ei.

Bucuresti, 22 septembrie 2017

Pentru Grupul de Lucru "Biciclisti" (GLB):

  • Radu Mititean - FBR si CCN , This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. 0744-576836
  • Raluca Fiser - AGR , This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   0722-200892
  • Mihai Denes - AVR , This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. 0744-369403
  • Oana Turturica - HcB , This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. 0745-212004
  • Daniel Sardan - NoMad , This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

AFLA CARE SUNT PROPUNERILE CONCRETE ALE  ACTULUI NORMATIV SI SUSTINATORII ACESTUIA, DE AICI.

 

coperta ghid fata pt site

Descarca

GHID DE TRASEE CICLOTURISTICE PT BANNER

Brosura istorica

probikeaddiction brosura Iasi TRASEUL MEMORIEI

Newsletter

Discounturi si surprize, doar pentru abonati. Fii primul care afla noutatile legate de ateliere si de tururile ghidate. Descopera Romania pe bicicleta!

banner tla 270 w