Print 

Scriam intr-un articol acum ceva vreme, ca intr-o jumatate de an, in Iasi se fura in medie peste 100 de biciclete. Despre rata de recuperare nu suntem asa de siguri, dar din experienta cunoastem ca este destul de mica. Cativa sunt insa norocosii care, anuntand prin oras, pe forumuri si prin magazinele de profil, au identificat bicicleta furata si au recuperat-o, cu ajutorul comunitatii de ciclisti. In urma cu ceva vreme am aflat despre Registrul de biciclete.

Registrul de bicicleteOdata inregistrata bicicleta in Registru ti-e mai usor sa dovedesti ca e a ta si sa dai usor sfoara in tara in caz ca ti-e furata. In plus iti poti achizitiona pachete care contin autocolante personalizate din PVC, policarbonat sau aluminiu, care odata aplicate pe cadrul bicicletei ii pot descuraja pe hoti.

Sistemul este online: utilizatorul isi creeaza un cont pe site-ul www.registruldebiciclete.ro, unde va preciza marca, modelul, seria de cadru, culoarea si va face o descriere a bicicletei. Urmeaza postarea unor poze clare cu semnele ei distinctive, date care nu vor fi afisate public. "Daca din nefericire iti este furata bicicleta, te loghezi pe contul tau din Registru, selectezi bicicleta in cauza si o declari furata, completand in prealabil date despre locatia de unde ti s-a furat bicicleta, cat si date de contact in caz ca o gaseşte cineva. Acest lucru va publica bicicleta ta in lista bicicletelor furate, fapt ce ii va creste sansele de recuperare, de vreme ce vizibilitatea disparitiei sale va fi semnalata la nivel national”, explica Diana Silaghi, PR-ul proiectului. 

Noutatea este ca si magazinele de profil pot sa isi inregistreze stocul in Registrul de biciclete si beneficiaza de un pachet de avantaje special gandit pentru acestea. Despre autocolante, documente de proprietate si despre pasii urmatori in proiectul Registrul de biciclete vom discuta cu Diana, intr-un interviu in exclusivitate oferit pentru ProBikeAddiction.

Pana atunci, intrati pe Registru si inregistrati-va bicicletele! Noi am facut-o!