CICLOTURISM PROBIKEADDICTION CALIMANI


Ionut face o recenzie in 4-5 episoade a unei carti impresionante si realiste - The Secret Race: Inside the Hidden World of the Tour de France: Doping, Cover-ups, and Winning at All Costs, scrisă de Tyler Hamilton împreună cu Daniel Coyle. Va recomandam sa cititi recenzia si cartea . Liber la comentarii!

”Nobody sets out wanting to dope. We love our sport because of its purity; it’s just you, your bike, the road, the race. And when you enter a world and you begin to sense that doping is going on, your instinctive reaction is to close your eyes, clap your hands over your ears, and work even harder.” (The Secret Race, 51)

the secret raceO fi fost Tyler tânăr și inocent, însă idiot nu era; după cum el însuși precizează (49). Hamilton era conștient că unii rutieri se dopează; sau cel puțin, auzise zvonuri și chiar citise despre asta. Încă de la începuturi ciclismul fusese un sport de multe ori bântuit de fantoma dopingului. La începutul secolului trecut se foloseau cu precădere substanțe care să reducă starea de oboseală, cu efect asupra creierului (amfetamine, cocaină, eter). În anii ’70 se foloseau steroizi și corticoizi, substanțe care acționau asupra mușchilor și a țesuturilor, adăugând astfel forță și reducând timpul necesar recuperării. Adevăratul boom s-a produs însă în momentul în care obiectivul dopajului s-a transferat pe sânge, mai exact, pe creșterea capacității de oxigenizare a acestuia. Abia acum apare în ecuație EPO sau erythropoietina. Ce este acest EPO? În esență este un hormon natural care stimulează măduva pentru a produce mai multe celule roșii, celule care poartă mai mult oxigen. Anumite studii despre efectul EPO asupra sportivilor au arătat că această substanță crește capacitatea maximă a forței cu 12-15 procente și de asemeni, crește anduranța cu 80 de procente. În ceea ce privește ciclismul, doctorul Ross Tucker (Science of Sport website) estima că EPO crește performanța rutierilor de clasă mondială cu aproximativ 5 procente, ceea ce ar reprezenta diferența dintre a câștiga Turul Franței și a te clasa undeva în mijlocul plutonului.

Ceea ce îl impresiona pe Typer nu erau atât zvonurile despre dopaj, cât ceea ce se întâmpla acolo, pe șosea, în cursă; anume viteza incredibilă, brutală și mecanică cu care rulau unii cicliști. Nu era singurul care observase aceste lucruri. (Între 1980 și 1990 media vitezei în Turul Franței fusese de 37.5 kph. Între 1995 și 2005 aceasta a crescut până la 41.6 kph) (51).

Andy Hampsten, liderul U.S. Postal – Montgomery la acea vreme (1996), un ciclist 100% curat, făcea o analiză comparativă a substanțelor interzise; mai exact, a efectelor care puteau fi observate în timpul curselor, la unii rutieri. În anii ’80, încă se putea concura cu cei care se dopau pentru că substanțele interzise care se foloseau aveau și efecte secundare. Amfetaminele îi împingeau pe cicliști la acțiuni prostești. Aceștia atacau mereu, pe porțiunile cele mai dure; astfel, își pierdeau complet energia. Anabolizantele îi făceau greoi și le provocau accidentări pe termen lung. Anabolizantele le ofereau putere în etapele scurte, cu vreme răcoroasă, însă în timpul etapelor lungi și toride îi trăgeau în jos. Așadar, în cursele lungi, de 3 săptămâni, un rutier curat putea concura cu succes. Totul s-a schimbat în momentul în care a apărut erythropoietina. Hampsten (de altfel, câștigător al Turului Elveției în ’88) scrie că de prin 1994 vitezele cu care se rula în pluton deveniseră amețitoare, iar el pur și simplu se chinuia să scoată timpii limită în etape. Totul devenise o nebunie.  Andy putea vedea rulând alături de el cicliști masivi, care erau în stare să poarte discuții relaxate chiar și pe cățărările cele mai abrupte!

armstrong-epoCircumstanțele dopajului

În ciclism se poate spune că dopajul are anumite circumstanțe atenuante. Structura acestui sport este una aparte, sau în orice caz, diferită de ce se întâmplă în lumea fotbalului sau a baseball-ului. Aici, structura de ligă, de campionat, oferă o anumită stabilitate echipelor. În ciclism, principiul după care se organizează competiția este unul mai degrabă darwinian, după cum subliniază Tyler (53). Echipele sunt sponsorizate de mari companii și concurează pentru a putea participa la marile curse. Nu există asigurări; sponsorii pot pleca oricând, organizatorii pot refuza participarea echipei la o cursă sau alta. Rezultatul este un lanț de anxietăți și de temeri. Sponsorii sunt agitați pentru că au nevoie de rezultate, directorii de echipă sunt agitați pentru că au nevoie de rezultate, cicliștii sunt agitați pentru că au nevoie de rezultate pentru a reuși să semneze un contract. Iar Weisel, sponsorul și creatorul echipei U.S. Postal-Montgomery nu era un tip care să accepte cu ușurință rezultatele dezastruoase pe care le înregistra echipa sa în acei ani. Weisel era un tip ce trebuia să câștige, fiind dispus să facă orice pentru asta și înțelegând rapid ”ecuația” ciclismului. În aceste condiții, Hamilton era și el pus în fața anumitor dileme și decizii.

Decizia de a te dopatyler hamilton

”…în opinia mea, această decizie nu ține neapărat de onoare și de caracter. Cunosc oameni extraordinari care s-au dopat; Cunosc oameni cu însușiri îndoielnice care au decis să nu o facă. Pentru mine, singurul lucru care a contat a fost că pentru 1000 de zile propria existență mi-a fost înșelată și nici nu existau semne care să îmi arate că situația se va îmbunătăți. Așa că am făcut ceea ce mulți alții făcuseră deja înaintea mea. M-am alăturat frăției.” (68). În fapt, după cum se poate deja intui, Tyler Hamilton nu a decis de capul lui să se dopeze. Au venit ei la el; mai exact, doctorul echipei de atunci, Pedro Celaya l-a abordat pe Tyler oferindu-i unele pilule care să-l ajute la recuperare. De aici și…

…Scuza clasică a dopajului- ”This is for your health.”

Tyler a luat așadar pilula roșie (testosteron) oferită de Pedro. Peste două zile se prezenta la startul cursei Luis Puig, cursă care începea cu o cățărare teribilă; lungă și brutală. Cum era de așteptat, viteza în pluton a început să crească, iar Tyler se găsea din nou undeva în spate. Apoi, ceva s-a întâmplat. Aproape de vârf, Hamilton începe să recupereze, depășind rând pe rând alți rutieri. ”Să nu mă înțelegeți greșit: nu devenisem subit superman – mă dădeam de ceasul morții, rulam la limita mea absolută. Chestiunea era că ceilalți își atinseseră limita ceva mai devreme. Iar când s-a format o evadare, eu mă aflam în grupul studenților de nota A.” (69) Ce se întâmplase cu organismul lui Tyler: testosteronul intrase în circulația sangvină a ciclistului și adăugase fluid mușchilor, reparase mici leziuni, crease o stare generală de bine. ”Nu eram doar eu cel care urcase pe acea cățărare, eram un eu evoluat, ameliorat. Un eu mult mai echilibrat. După cum ar fi spus Pedro, un eu mult mai sănătos.” (69). Mai presus însă decât ameliorarea condiției fizice, efectul deciziei de a accepta acea pilulă roșie avea de-a face cu perspectivele carierei lui Tyler. Pilula roșie era un însemn al onoarei, un semn că Pedro și întregul staff observaseră potențialul lui Tyler; un prim pas pentru tânărul ciclist spre prima echipă și spre adevărata performanță.

Efectele EPO

Odată intrat în joc, nu peste multă vreme Hamilton își injectează și prima doză de EPO. După cum mărturisește Tyler, senzația pe care ți-o oferă EPO este extraordinară…în sensul în care nu simți nimic special. Te simți sănătos, normal, puternic. Ești mai colorat în obraji și nu ești deloc ursuz! Nimic anormal nu se produce în organismul tău, doar că acum ”combustibilul” (sângele) este de o calitate îmbunătățită. Poți rula mai puternic, mai mult. Limita pe care nu o puteai niciodată depăși este cu mult lăsată în urmă. Zidurile care mereu îți opreau evoluția sunt dărâmate, iar noi perspective, posibilități și întrebări apar la orizont. Frica dispare. Te întrebi doar, cât de departe pot ajunge, cât de rapid pot rula? (81). Oarecum în dezacord cu opinia publică, dopajul nu a apărut ca o salvare pentru cicliștii leneși. Cel puțin în ceea ce-l privește pe Hamilton, EPO i-a oferit exact opusul; anume, posibilitatea/capacitatea de a suferi și mai mult. Luând EPO ești expus unui efort inimaginabil în condiții normale; atât în timpul curselor, cât și în timpul antrenamentelor. În orice caz, EPO este substanța de cel mai mare ajutor în tipul marilor tururi, cele care durează 3 săptămâni; și asta pentru că ajută la menținerea nivelului ridicat al ”numărului magic”; anume, al nivelului hematocritelor.

epoDacă toți se dopează, atunci de ce se mai dopează?!

Cel puțin în cazul EPO, lucrurile nu stau deloc așa. EPO este o substanță care afectează în mod diferit cicliștii, în acord cu numărul natural de hematocrite al fiecăruia. Spre exemplu, limita naturală a lui Hamilton este de 42 de hematocrite. Având în vedere regula UCI, care permitea un nivel maxim de 50, Tyler își putea crește numărul cu 8 unități; ceea ce se traduce într-o creștere a capacităților sale cu 19 procente. Comparativ, un alt ciclist poate avea un număr natural de hematocrite de 48. Folosind EPO, acel ciclist își poate crește numărul cu doar 2 unități, ceea ce procentual constituie abia 4 procente în plus de celule roșii. Așadar, avantaj Hamilton. În plus, se pare că unii atleți răspund mult mai bine la EPO decât alții. Motivul principal ar fi aici următorul: EPO schimbă focusul de pe atingerea limitelor de performanță la nivelul fiziologiei centrale a corpului (cât de mult pompează inima), la fiziologia periferică (cât de rapid absorb oxigenul enzimele aflate în mușchi). Concluziv, EPO este o substanță care nu nivelează performanțele cicliștilor. Conform doctorului Michael Ashenden: ”Câștigătorul într-o cursă în care toți se dopează nu este acela care s-a antrenat cel mai bine, ci acela care s-a antrenat cel mai bine și a cărui fiziologie a răspuns cel mai bine la substanțele dopante.” (86).

Primele două părți le găsiți aici: I - intrand in joc, II - apartinand de pluton.

redirectioneaza

 

coperta ghid fata pt site

Descarca

GHID DE TRASEE CICLOTURISTICE PT BANNER

Brosura istorica

probikeaddiction brosura Iasi TRASEUL MEMORIEI

banner tla 270 w

banner freerider