- Details
-
Category: Blog
-
Published: 22 August 2013
Mi-am propus sa merg de cel putin 2-3 ori pe saptamna cu bicicleta la serviciu si de vreo 3 luni imi iese. Scriu acest articol sa arat ca fiecare reticenta pe care o ai, poate avea o solutie, clara, pe care trebuie sa o identifici. Asta pentru ca ce scriu eu aici este doar exemplul personal si de nicidecum o reteta general valabila. Trebuie intai sa vrei si apoi sa gasesti ce functioneaza pentru tine.
Problemele mele cele mari: 1. ce fac cu cel mic, cum il duc la gradi 2. nu pot sa ma imbrac doar in pantaloni sport la serviciu, daca am intalnire cu vreun client 3.transpirata si obosita chiar inainte de a incepe lucrul?
Solutii: 1. Stefan are 4 ani si merge in fiecare zi la gradi. Chiar si in vacanta scolara. Am descoperit ce bucurie este pentru el sa mearga in fiecare dimineata cu bicicleta la gradinita. Mai mult e si un factor motivant..."daca nu papi tot, cred ca azi nu mai mergem cu bicicleta la gradinita". Cum nu poate risca sa piarda ceea ce ii face atata placere, normal ca se conformeaza. Asa se face ca mergem fie amandoi pe biciclete (avem un trotuar larg, o trecere de cale ferata - unde fac muschi si la maini ridicand ambele biciclete si doua strazi de trecut - pe trecere, pe langa biciclete amandoi, nu e o tragedie), fie eu fug inainte cu bicicleta la serviciu si Cristi il acompaniaza pana la gradi, atelierul sau de service biciclete fiind in imediata apropiere.
Tot drumul pana la gradi dureaza cam 15 minute, ajungem mult mai repede decat daca am fi mers pe jos si mai putin nervosi decat daca am fi mers cu masina - nervozitatea ar deriva din aglomeratia mare din cele trei intersectii in care nu avem prioritate si misiunea dificila de a gasi un loc de parcare.
Bicicleta lui Stefan ramane la atelierul lui Cristi din apropiere. Foarte usor de luat pentru drumul de intoarcere.
De la gradi la Stefan mai fac cel mult 10 minute pedaland intens pana la serviciu. Recunosc ca urc bicicleta la etajul 1, pe hol. Din fericire toti colegii sunt bike friendly....de altfel era o vreme in care pe acelasi hol se inghesuiau 3 biciclete.
Cam asa sta pe hol bicicleta la mine la serviciu.
2. E clar ca nu ma pot imbraca doar sport la serviciu. De aceea, realist vorbind nici nu mi-am propus sa merg mai mult de trei ori pe saptamna cu bicicleta la serviciu. Sunt si exceptii, in ambele sensuri.
3. Transpiratie, din fericire in cazul meu mai rar, rezist bine la efort si doar ma inrosesc. In plus nu e tocmai competitie, drept pentru care uneori merg mai tare, alteori ma plimb. Depinde. La serviciu nu ajung obosita, ci din contra, incarcata de energie pozitiva. Asa te indemn sa mergi cu bicicleta la serviciu, cat de mult poti. Solutii se pot gasi, in functie de fiecare in parte. Te vei simti grozav!
Totusi, mare atentie in trafic...sunt soferi care cred in continuare ca locul biciclistilor nu e pe sosea! Casca, lumini - in cazul in care te intorci seara de la serviciu sau mai intarzii pe undeva, haine deschise la culoare pe cat posibil si ochii in 4!
Ce solutii ai gasit pentru a merge cu bicicleta la serviciu?
- Details
-
Hits: 7620