probikeaddiction cursuri de invatat mersul pe bicicleta iasi


Romania poate rata șansa de a câștiga milioane de euro din cicloturism în cazul în care până în 2018 nu pune la punct cele două trasee Eurovelo ce traversează sudul țării noastre. Premisele ceva mai optimiste vin însă din partea Federației Bicicliștilor din România care este hotărâtă să ducă la bun sfârșit implementarea proiectului Eurovelo în țara noastră, chiar dacă acest lucru presupune, printre altele, modificări legislative și sprijinul autorităților.

probikeaddiction eurovelo fbr 5

 

ProBikeAddiction (PBA) a participat pe 21 si 22 februarie 2016, la Sinaia la o serie de discutii importante cu privire la viitorul ciclismului si cicloturismului in Romania. In cadrul intalnirilor, ProBikeAddiction a devenit membra a Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR). Mai mult decat atat, Ioana Popa a fost aleasa prin vot secret vicepresedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania. Incepand cu 21 februarie 2016, din consiliul director al FBR fac parte: Radu Mititean (Clubul de Cicloturism "Napoca")- Presedinte, George Culda (BateSaua - Centru de Inchiriere Biciclete / Bike Rent Centre), Mihai Denes (Adevăraţii Veloprieteni România), Ioana Popa (Probikeaddiction Iasi), Marian Ivan (Optar.RO) - vicepresedinti si Flavius Srinca (Bike Attack Resita) - cenzor.

Discutiile s-au canalizat pe importanta amenajarii rutelor Eurovelo care strabat teritoriul Romaniei. Situatia este presanta. După aproape două decenii de la lansarea Rețelei EuroVelo, majoritatea țărilor europene sunt în stadii avansate cu marcarea și promovarea acestor rute, unele devenind produse turistice de succes. Până în 2018 România trebuie să recupereze decalajul, în caz contrar riscând să fie eliminată din rețea, prin relocarea traseelor EuroVelo 6 și Eurovelo 13 în țările vecine. Redam mai jos comunicatul de presa al FBR care atinge punctele cele mai importante din conferinta:

 

Luni, 22 februarie 2016 a avut loc la Sinaia conferința națională ”Eurovelo in Romania”, organizată de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN), Outhentic Cycling Romania și Asociația Adevărații VeloPrieteni, sub egida Federației Bicicliștilor din România (FBR). La conferință au participat peste 20 de reprezentanți ai ONG-urilor de profil din țară, autorităților locale, naționale și mass-media.

Eurovelo este o rețea de 14 rute cicloturistice de lung parcurs care străbate Europa pe o distanță totală de peste 70.000 de kilometri. Două dintre aceste rute traversează România. Este vorba despre magistrala Eurovelo 6 ("Atlantic - Marea Neagra", care se suprapune peste Traseul Cicloturistic al Dunării - DCR, intrând în țară la Baziaș și finalizându-se la Constanța) și EuroVelo 13 (Traseul Cicloturistic al Fostei Cortine de Fier - ICT, care evoluează paralel cu frontiera dintre România și Serbia). ”Eurovelo aduce multe beneficii la nivel european, dacă este să luăm în considerare că sunt raportate încasări de peste 44 de miliarde de euro anual la nivel european din cicloturism și serviciile conexe. Trendul este ca o o rută să fie parcursă de la un capăt la celălalt și este regretabil că mulți cicloturiști se opresc pe Eurovelo 6, la intrarea în România, ruta de pe malul românesc al Dunării fiind neamenajată. Din punctul nostru de vedere, cei peste 1300 de kilometri ai Eurovelo 6 care trec prin România sunt extrem de spectaculoși, mai ales zona Cazanelor sau a Deltei Dunării și ar fi păcat să nu valorificăm acest potențial”, a declarat Mircea Crisbășanu – Outhenic Cycling Romania.

probikeaddiction eurovelo fbr 1

Implementarea proiectului Eurovelo în România se lovește însă de mai multe bariere. ”Problemele pentru care am găsit soluții în cadrul conferinței sunt multiple. Enumerăm doar câteva dintre ele: actuala legislație rutieră este nefavorabilă bicicliștilor, dificultățile de luare a bicicletelor în trenurile internaționale, lipsa de bacuri, feriboturi și transport naval pe Dunăre în zonele de interes pentru cicloturiști, deficitul de surse actuale și detaliate de informare pentru cicloturiști - ghiduri, hărți, site-uri, centre de informare, lipsa de ghizi specializați de cicloturism și de certificare specifică a unităților de cazare privind adecvarea pentru cicloturiști. O altă chestiune importantă cu care ne confruntăm este lipsa unei legislații cu privire la marcarea unitară a traseelor cicloturistice. După aproape două decenii de demersuri, a fost modificată în 2015 legea turismului, pentru a autoriza Guvernul să reglementeze prin Hotărâre de Guvern, problema marcajelor cicloturistice. Adoptarea proiectului de Hotărâre de Guvern, aflat în avizare interministerială de peste un deceniu, este în continuare amânată, existând rețineri nejustificate din partea unor ministere ”, a subliniat Radu Mititean, director executiv CCN și președintele FBR.

În acest context a fost stabilită înființarea Centrului Național de Coordonare Eurovelo în România, cerut imperativ și de Federația Europeană a Biciclistilor (ECF) și de organismele de profil UE. Centrul va funcționa ca un consorțiu fără personalitate juridică, bazat pe un parteneriat între organizații neguvernamentale, autorități publice și structuri din industria de turism, deschis tuturor factorilor interesați. Câte un astfel de centru există deja în majoritatea țărilor europene prin care trece rețeaua Eurovelo. ”Potrivit normelor europene, centrul are ca atribuții coordonarea, promovarea, semnalizarea, monitorizarea și raportarea către Federația Europeană a Bicicliștilor și structurile de profil ale UE a dezvoltării traseelor Eurovelo și disponibilitatea serviciilor pentru turiști. Asociația Adevărații VeloPrieteni (AVP) își asumă implicarea în înființarea și operarea Centrului, beneficiind de sprijinul Clubului de Cicloturism Napoca și Outhentic Cycling Roumania, sub egida Federației Bicicliștilor din România și solicităm Autorității Naționale pentru Turism să se alăture ca partener guvernamental principal în acest demers, alături de Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ca parteneri guvernamentali secundari. De asemenea, invităm la discuții ANAT, ANTREC, precum și organizațiile de turism la nivel județean sau regional din zonele strabatute de trasee EuroVelo”, precizat Mihai Deneș, vicepreședinte AVP . Înființarea Centrului Național de Coordonare Eurovelo pentru România va permite nu doar implementarea celor 2 trasee europene existente, ci și dezvoltarea rețelei naționale de profil, integrarea ei cu cea a țărilor vecine și premise pentru noi trasee Eurovelo prin România.

”După aproape două decenii de la lansarea Rețelei EuroVelo, majoritatea țărilor europene sunt în stadii avansate cu marcarea și promovarea acestor rute, unele devenind produse turistice de succes. Până în 2018 România trebuie să recupereze decalajul, în caz contrar riscând să fie eliminată din rețea, prin relocarea traseelor EuroVelo 6 și Eurovelo 13 în țările vecine”, a încheiat Radu Mititean, directorul executiv al CCN și președintele FBR.

probikeaddiction eurovelo fbr 2

Frumoasa Sinaia, chiar si vazuta in grup restrans, de la 1, la 3 noaptea, dupa lucrarile Adunarii Generale a FBR!

 

coperta ghid fata pt site

Descarca

GHID DE TRASEE CICLOTURISTICE PT BANNER

Brosura istorica

probikeaddiction brosura Iasi TRASEUL MEMORIEI

Newsletter

Discounturi si surprize, doar pentru abonati. Fii primul care afla noutatile legate de ateliere si de tururile ghidate. Descopera Romania pe bicicleta!

banner tla 270 w

banner freerider