Print 

Anton Duma scrie pe pagina sa de internet: “ Încerc să fac ce îmi place pentru “A FI”. Pentru mulţi viaţa este o călătorie imaginară iar pentru mine călătoria este viaţa”. Noi ne-am vazut cu el saptamana aceasta la Iasi. Toni are o misiune nobila, pedaleaza pentru a ajuta 28 de tinere aflate in situatii de risc, in cadrul campaniei umanitare „Pedalez pentru Betania”. Mai multe despre campanie si despre cum puteti ajuta la strangerea sumei de 5000 de euro, aici.

Revenind, Iasul a fost pentru Anton primul popas al calatoriei sale prin Romania. Ne-a facut placerea sa ne intalnim si ne-a acordat un interviu in exclusivitate pe care va invitam sa il cititi!

Anton Duma ProBikeAddictionProBikeAddiction: Ce inseamna sa fii cicloturist?
Anton Duma: A fi cicloturist inseamna  sa  transcenzi sentimental, te reunesti cu tine insuti mai mult decat inainte si cauti sa fructifici altceva  - sa fructifici vocatia ta, menirea ta, pasiunea ta.
Pentru mine, turismul pe bicicleta inseamna mai mult decat a concura cu orgoliile. Cei care fac competitii, dupa un timp ajung la un stadiu in care isi etaleaza orgoliile – apare o portiune in care omul se cam pierde de la sursa lui, pentru ca imbraca niste camasi ale egoului.

PBA: Ce cauti ?
AD: Linistea  - cicloturismul pentru mine personal e ca un templu in care ma simt mai liber – nu am forme, nu am norme, nu am program  - exista insa totusi anumite reguli, dar nu exista un program strict.

PBA: Esti un norocos.
AD: Toti suntem norocosi – fiecare isi gaseste norocul prij modul cum se raporteaza la el – vorba batraneasca – norocol si-l face omul. Au fost si momente cand m-am simtit ghinionist. Caderile alea de fapt te intaresc.

PBA: De cand te-ai apucat sa parcurgi trasee?
AD: Nu stiu cum a inceput exact. A fost pasiunea din copilarie, care m-a urmarit multi ani. Nu prea i-am dat voie sa ma urmareasca pentru ca eram luat de valul instinctualitatii – ce face lumea, fac si eu. Lumea traieste instinctual. Prea putini sunt cei care se separa de galagia asta a vietii  - dar care e scopul meu de fapt? Trebuie sa ai verticalitate undeva. Daca te desprinzi un pic si te inchizi in tine: cine sunt, ce caut, care e rostul, care e menirea, misiunea, ea vine – asta trebuie sa faci!

PBA: Cati km ai mers, ai socotit vreodata?
AD: (Zambeste) Pot sa spun asa - am niste pedale acasa cu care am mers 70.000 km  - pedale carora le-am scris si o poezie – Povestea pedalelor. Au un subiect, au adunat o poveste – se vede gradul de uzura, sunt o emblema.

PBA: Unde te-ai simtit cel mai aproape de sufletul tau?
AD: Cel mai tare mi-a placut cand am gasit drumul spre casa. Cand am ajuns acasa. Si atuncea nu pot zice ca intr-un anumit loc e mai bine sau mai rau. Unde poate fi mai bine decat acasa? Ori eu ca sa ajung pana acolo a trebuit sa trec in viata prin niste etape, prin niste labirinturi, uneori mai putin placate. Mi-am dat seama ca trebuia sa calatoresc… ca trebuia mai demult sa ma apuc. In momentul in care am spart tiparul si am spus, gata, hai sa incep sa calatoresc de atunci a inceput sa imi placa totul. Am avut multe experiente placute.

PBA: Acasa pentru tine nu e un loc…
AD: Nu. Este  un sentiment. Este valabil pentru fiecare. Sentimentul de acasa il simt si aici cu voi. Sentimentul il am permanent in mine. In momentul in care nu il simt, ceva nu-i ok in mine, ceva nu functioneaza.

PBA: Sunt convinsa ca ai multe intamplari de povestit.
AD: Eram copil si ma duceam dupa bureti. Toti gaseau bureti, numai eu nu gaseam si mi-a venit o idee– ia sa apuc sa mentalizez ceea ce vreau. M-am oprit pur si simplu. Am stat 5 minute si imi imaginam ca gasesc bureti –imi era rusine fata de ceilalti. Cum deschideam ochii, mergeam un pic, gaseam bureti. De fiecare data am reusit, pana cand le-am demonstrate si lor cum fac. O singura data le-am demonstrat si de atunci nu am mai gasit
Legat de biciclete – care e secretul fericirii, care e secretul calatoriilor, de ce ai nevoie – e exact aceeasi chestie – toate au fost atat de bine comprimate si functioneau pana am inceput sa divulge. Orice minune tine pana nu o divulgi.

PBA: Ce calitati trebuie sa aiba un om pentru ca sa se apuce de cicloturism?
AD: Trebuie sa iba bicicleta (zambeste). Depinde in ce mediu a crescut si de ce vrea de la viata. Sunt oameni care ar merge cu taxiul si pana la toaleta.
Pentru a putea deveni cicloturist, un om trebuie sa caute sa se descopere.De fapt asta e toata calatoria. Viata e o calatorie pentru toti. Numai ca eu accept sa fac din calatoria asta viata, altceva. Dar toti caltorim. Fiecare. Chiar daca stai intr-un loc.
Revenind, iti trebuie nebunie, in rest ai de toate. Doza aia in care iti spui “imi bag picioarele, ma duc!”.
Cand am facut Transfagarasanul prima data, aveam o bicicleta foarte putin performanta, 20 de lei in buzunar, un nailon…Am trait 4 zile in conditii extreme, fara cort, ploaie. Si totusi , m-a gasit unul pe urcare pe Trans, mi se stricase pedala – hai sa te duc! – la care eu – vrei sa-mi strici calatoria? Vin tocmai din Bacau sa urc Transul pe bicicleta si acuma vii tu si vrei sa ma duci pe gratis cu masina. Omul a ramas uimit – “asta e nebun”. Ca sa fii cicloturist iti trebuie un dram de nebunie.

Interviu realizat de Ioana Popa.